Din aceeași categorie
În anul 2017, numărul consultaţiilor la stomatolog a fost de 0,4 pe an, la fel ca în anul precedent, arată Eurostat. În aceeaşi perioadă, media vizitelor românilor la un medic acreditat a fost de cinci pe an.
Eurostat precizează că, în toate statele membre, numărul mediu de consultaţii la dentist este mai mic decât numărul mediu de consultaţii la un medic acreditat, informează Agerpres.
Cercetarea situează România, alături de alte două state, la coada clasamentului când vine vorba de vizitele la stomatologi. Astfel, România, Cipru şi Danemarca sunt singurele ţări în care media anuală a vizitelor la stomatolog este mai mică de 0,5. La polul opus se situează olandezii, care au o medie de 2,8 vizite pe an la dentist.
Mai mult, românii se situează pe ultimele locuri şi când vine vorba de numărul mediu de consultaţii la un medic acreditat pe parcursul unui an, cu o medie de cinci vizite în anul 2017. În urma românilor se situează doar finlandezii (4,4 vizite pentru consult la un medic acreditat), danezii (4,3 vizite), suedezii (2,8 vizite) şi ciprioţii (2,1 vizite).
Pe parcursul anului 2017 ungurii şi slovacii au făcut, în medie, 10,9 vizite pentru consult la un medic acreditat, Ungaria şi Slovacia fiind, de altfel, singurele state membre în care se înregistrează valori mai mari de 10 vizite pe an.
Ziua mondială a spălatului pe mâini
La nivel internațional, Global Handwashing Partnership promovează spălarea mâinilor cu apă și săpun ca măsură simplă.
...Laserul în stomatologia modernă: pregătirea dr. Raluca Cruceanu și abordarea Denti Service Bacău
O abordare bazată pe evaluarea clinică, indicații individuale și monitorizare.
...Colegiul Medicilor din România face precizări privind examenul de medic specialist
Examenul de medic specialist trebuie să se desfășoare într-un climat de corectitudine, rigoare și respect față de candidați și față de responsabilitatea profesiei medicale.
...