Din aceeași categorie
Conform actului normativ, se aprobă suplimentarea bugetului Ministerului Sănătăţii din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului cu suma de 45.405 lei destinată rezervei pentru situaţii speciale a Ministerului Sănătăţii.
Din aceste fonduri vor fi achiziţionate, de către Ministerul Sănătăţii, medicamente şi materiale sanitare care asigură prevenţia şi tratarea afecţiunilor asociate COVID-19, pentru pacienţii internaţi în unităţile sanitare din România.
Va fi achiziţionat şi medicamentul Remdesivir necesar pentru tratamentul pacienţilor critici care necesită oxigen suplimentar, singurul medicament autorizat la acest moment la nivel european pentru tratamentul specific al infecţiei cu SARS-CoV-2, în baza contractelor subsecvente încheiate de Ministerul Sănătăţii şi producător, ca urmare a achiziţiei centralizate realizate de Comisia Europeană, pentru statele membre UE şi producător, se arată într-un comunicat de presă.
De asemenea, banii vor fi utilizaţi şi pentru achiziţia de măşti de protecţie personală de tip FFp2 – destinate personalului medico-sanitar, în baza contractelor subsecvente încheiate de Ministerul Sănătăţii şi furnizor, ca urmare a achiziţiei centralizate realizate de Comisia Europeană, în numele statelor membre şi producător.
O parte din fonduri vor fi destinate pentru acordarea de către România a unui ajutor umanitar extern, cu titlu gratuit, pentru Republica Moldova, ca urmare a nevoilor identificate la nivelul sistemului sanitar din acest stat.
Acest sprijin are la bază Acordul încheiat între Ministerul Sănătăţii din România şi Ministerul Sănătăţii din Republica Modova în domeniul sănătăţii şi ştiintelor medicale din data de 3 decembrie 2010 şi publicat în Monitorul Oficial al României nr.197 din 22.03.2011.
Disponibiltatea medicamentelor – vulnerabilități și recomandări
Auditul privind monitorizarea și disponibilitatea medicamentelor a fost finalizat, a anunțat Ministerul Sănătății. În urma acestuia au fost identificate 16 măsu...
Centru Chirurgical Cardiovascular, cu o investiție de peste 150 de milioane de euro
Noua clădire are o suprafață de aproape 19.400 de metri pătrați și reunește într-un singur centru funcțiuni medicale.
...Studiul european CAPRICORD își propune să asculte vocea pacienților
Chestionarele sunt disponibile până la 31 august 2026.
...